Mii de copii şi tineri din România sunt încurajaţi să participe activ la îmbunătăţirea calităţii vieţii din comunitatea lor, graţie unui nou proiect internaţional, intitulat “Young Heroes”. Campania, la care au aderat deja peste 30 de ţări, a fost lansat, luna trecută, de Grupul Internaţional Helen Doron English.

După mai multe documentări pe care aceştia le-au efectuat împreună cu profesorii lor, copiii de la centrele internaţionale Helen Doron English din România, au inspectat cartierele în care locuiesc, învaţă sau se joacă şi au venit cu propuneri pentru a le transforma în locuri mai bune pentru ei.

Astfel, 5 oraşe din ţară au demarat deja acţiuni gândite de copii şi implementate împreună cu profesorii lor.

Copiii de la Centrul Internaţional HDE din Constanţa au participat duminică, 14 mai, la o acţiune de strângere de fonduri, care face parte din evenimentul Constanţa Pedalează. Toate fondurile donate vor fi direcţionate pentru salvarea copiilor bolnavi cronic.