Aula Bibliotecii Ioan N. Roman din Constanța a găzduit lansarea volumul Repetiție cu cântec, apărut la Editura Sf. Ierarh Niculaei, publicat în anul 2016 și aparținând prof. Doinița Mitrică, director al Colegiului Național de Artă Regina Maria. Este cea de-a treia carte a doamnei profesor pe care o dedică… Celor care m-au inspirat cu o rază de soare.

Volumul, ce poartă subtitlul Antologie nouă și veche, cuprinde atât texte reeditate din primele două volume ale autoarei, cât și articole publicate în urma participării la diferite conferințe, simpozioane sau concursuri, alături de texte care văd lumina tiparului pentru prima dată.

Doamna prof. Doinița Mitrică, director al Colegiului Național de Artă Regina Maria, a declarat: Scriu poezii de la vârsta de 7 ani, primul text fiind dedicat unei furtuni din luna februarie care era un eveniment total neobișnuit pentru mine. Am în lucru și alte lucrări, iar pentru că îmi place ideea aceasta de plachetă, am tehnoredactat pentru editură inclusiv formatul, introducând mai multe texte diferite care definesc preocupările mele din ultimii ani.