Preşedintele Curţii Constituţionale a României, Valer Dorneanu va ţine mâine, 19 mai, de la ora 12, un Curs festiv şi va acorda numele său Promoţiei 2017 a Facultăţii de Drept și Științe Administrative din Universitatea „Andrei Şaguna” din Constanţa (UAŞ).

În cadrul festivităţii el va fi distins cu cel mai înalt titlu academic, titlul de Doctor Honoris Causa, alăturându-se unei pleiade de ilustre personalităţi care au primit din partea UAŞ această recunoaştere a valorii excepţionale.

Printre ele se numără Constantin Bălăceanu Stolnici, George Maior, Emil Hurezeanu, Teodor Meleşcanu, Î.P.S. Laurenţiu Streza, Mugur Isărescu, Keith Hitchins, Nicolae Văcăroiu şi alţii.

Universitatea „Andrei Şaguna” a instituit, încă din anul 2004, tradiția cursurilor festive, fiecare facultate invitând specialiști de mare notorietate din domeniul de activitate specific profilului acesteia. Ceremoniile sunt aşteptate cu nerăbdare de studenţi, în fiecare an.
2017 este, însă un an special, în care UAŞ sărbătoreşte 25 de ani de la înfiinţare şi a inaugurat o serie de evenimente cu participarea a numeroase personalităţi din România şi din străinătate.
Valer Dorneanu este un excelent jurist, ale cărui calităţi profesionale l-au propulsat în funcţii dintre cele mai importante în statul român, fiind unul dintre martorii principali ai mecanismelor procesului de democratizare, de tranziţie de la comunism la democraţia de astăzi.