Într-o societate prea plină de „bube, mucegaiuri și noroi“ – vorba lui Tudor Arghezi, cine naiba o mai fi și ăsta (😊)) -, mă străduiesc să-mi cresc propriul copil cu respect față de tot ceea ce îl înconjoară, deși sunt conștientă că trăim la… Marea Neagră.

Avem nevoie de valori, poate din dorința de a ne valoriza propria persoană. E foarte adevărat că nimic nu crește prin comparație, ci din propriui succes, din propriul orgoliu de a fi cât mai bun acolo unde și-a ales să fie.

Aluzia –previzibilă și asumată – că aș fi „rupt tăcerea“ alegând un alt drum, doar din dorința de a demonstra că nu suntem sub zodia satanei, ilustrează perfect ceea ce trăim! Ei da, nu am mai putut suporta să fiu catalogată din „vechea gardă“, retrăgându-mă, cu riscul de a fi considerată lașă pentru că nu mi-am înfruntat „inamicul“. Am ales această cale, conștientă că nu este pavată de bune intenții. N-am pornit cu speranța că voi rupe setea de horror, dar măcar cu speranța  că – într-un viitor nu prea apropiat (?!?) – vom trezi în noi și ceva mai bun.

Nu mai departe admirabilul demers al colegei mele, Steliana Duliu-Bajdechi, care a lansat o petiție online, mult prea îndreptățită de o aberație graseiată de un jurnalist erudit, care a ajuns să-și terfelească notorietatea de amorul „artei“, respectiv de amorul rating-ului. Sau naiba știe ce-o fi fost în capul lui, fix la ora aceea când l-a apucat… creația pe un ton emfatic. În sfârșit, un ziarist constănțean își folosește „armele“, fie ele și împotriva unui coleg de breaslă, numai din dorința de a construi un viitor mai drept pentru generațiile ce-i urmează. Nu retrăgându-ne și lăsând loc „bubelor“ să-și facă „numărul“, ca la circ, mai departe putem spera că vom avea șansa unui mâine mai fericit.

Simona ANGHEL