Colegiul Național de Arte ”Regina Maria” Constanța, în parteneriat cu Fundația Culturală ”Remember Enescu” din București, a organizat un recital vocal – instrumental, duminică, 18 mai, în sala „Sergiu Celibidache”. Evenimentul s -a desfășurat sub egida Festivalului Național ”Remember Enescu”, aflat la a XIII-a ediție. Colegiul Național de Arte „Regina Maria” se află pe Agenda Festivalului din anul 2006, inițiatorii acestui proiect fiind doamna profesor Mihaela Tomescu, președinte al Fundației „Remember Enescu”, și Dorina Ivanciu, director adjunct al colegiului constănțean.

Își dau concursul elevi de la Colegiului Național de Muzică „George Enescu” București, Colegiul Național de Artă „Carmen Sylva” Ploiești și Colegiul Național de Arte „Regina Maria” Constanța, tineri instrumentiști laureați la diferite concursuri și olimpiade de profil.

În programul de anul acesta s-au regăsit piese din repertoriul muzicii românești, compozitori precum G. Enescu, Al. Pașcanu, C. Dumitrescu și Constantin Silvestri, C. Porumbescu, dar și piese din repertoriul internațional precum J. S. Bach, J. Hayden, S. Rahmaninov, Fr. Liszt, G. Puccini.

Doamna Director Adjunct, prof. Dorina Ivanciu a declarat: „A fost un eveniment încărcat de emoții, la care tinerii artiști s-au prezentat pe scenă alături de artiștii cu experiență, totul desfășurându-se sub deviza festivalului: Muzica este dragoste… sau nu este nimic …“ (George Enescu).

Prof. Monica ENACHE