Și pentru elevii Școlii Gimnaziale nr.30 ”Gheorghe Țițeica” ziua de 11 septembrie a însemnat venirea sau revenirea în bănci. Copii emoționați, părinți plini de speranțe și bunici cu inima puțin strânsă au asistat la festivitatea de deschidere a anului școlar 2017-2018 care s-a desfășurat într-o atmosferă plăcută, prefațată de intonarea imnului de stat.foto 6

Pentru elevii celor șase clase pregătitoare a fost prima ocazie de a păși pe scena amenajată în curtea școlii. Așteptau cu toții timid să înceapă noua aventură a vieții lor. Unii s-au agățat de o rază imaginară de soare –o panglică galbenă de care se țineau pentru a nu se pierde în mulțime- și au căutat boboceii de rață care îi așteptau în clasă. Alții au pornit pe urmele elefănțelului curios pentru a-i afla povestea. Fără excepție, cei mai mici dintre școlari au pășit într-o lume nouă care le va schimba viața.

”Dorim să menținem aceleași standarde calitative cu care ne-am obișnuit partenerii educaționali”, a declarat directorul instituției constănțene, Sorin Cernăianu. ”Nu este ușor. Este o muncă titanică în fiecare zi. Dar un colectiv inimos de cadre didactice este preocupat ca educația să dea rod frumos la ”Gheorghe Țițeica”.

Dacă ne raportăm la cifre, Școala ”Gheorghe Țițeica” are în acest an școlar peste 1250 de elevi împărțiți în 28 de clase primare și 15 clase gimnaziale. Un laborator de biologie complet renovat, un laborator de fizică-chimie, o sală pentru consilierea psihopedagogică, la care se adaugă faptul că toate clasele sunt dotate cu calculator, videoproiector și acces la internet, toate acestea sunt condiția pentru un învățământ de calitate. În plus, în oferta școlii de anul acesta sunt cuprinse o clasă a cincea cu studiu intensiv al limbii emgleze și cursuri opționale de teatru plurilingv, de educație pentru sănătate și de limbi străine.

”Încercăm să ne adaptăm schimbărilor din sistem prin formarea continuă a cadrelor didactice astfel încât elevii să nu simtă în niciun fel presiunea pe care astfel de procese o presupun. Sperăm să avem un an școlar fructuos, cu rezultate pe măsura muncii depuse.”, a declarat, la finalul festivității de deschidere, Cici-Corina Vlad, directorul-adjunct al Școlii ” Gheorghe Țițeica”.

 

Consilier de imagine, prof. Veronica Hagi