În week-end, a avut loc concursul de admitere în Centrul Județean de Excelență în Matematică pentru clasa a IV-a, un nivel la care nu prea se poate vorbi de meditații în particular. Sau poate în proporție de maxim să spunem 30-40%, pentru elevii care aspiră să ajungă în gimnaziile colegiilor de elită.

Și, cu toate acestea, punctajele au fost surprinzător de mici, dacă ne referim la faptul că acced la excelență doar cei care reușesc să obțină peste 50 de puncte.

Din cei aproape 275 de elevi prezenți, marea majoritate a celor cu punctaje mari provin de la Școala Gimnazială nr. 30 „Gheorghe Țițeica“ și de la Școala Gimnazială nr. 24 „Ion Jalea“. De altfel, doi copii de la„Țițeica“ au obținut punctaj maxim (100) – Teodora Fulină și Sebastian Cucu, dar și Lisa Maria Stamule, de la „Ion Jalea“, și Cristian Dimancea, de la Școala Gimnazială „Constantin Brâncuși“ Medgidia.

Peste 90 de puncte au obținut elevi de la școlile 43 „Ferdinand“, nr. 41, nr. 7 „Remus Opreanu“ sau chiar nr. 16 „M.I. Dobrogianu“, iar cu peste 50 de puncte am remarcat copii de la școlile nr. 38, 28 sau 37.

Ei vor începe pregătirea sâmbătă, 7 octombrie, la Colegiul Național „Mircea cel Bătrân“.

În schimb, la cei de clasa a V-a, situația e alta. Din cei 30 de elevi selecționați, patru provin de la Școala Gimnazială nr. 29 „Mihai Viteazul“, cinci de la Școala Gimnazială nr. 12 „B.P. Hașdeu“, câte trei de la școlile nr. 28 și nr. 30. Plăcut să constat că din această elită mai fac parte și elevi de la Școala Gimnazială „Sf. Andrei“ Mangalia sau de la Școala nr. 1 Eforie Nord.

Concluziile vă aparțin.

Simona ANGHEL