Asistăm cum generații de copii nu mai știu ce înseamnă jocul în aer liber sau la masă, alături de prieteni, ci doar acela virtual, pe device-uri, static, în fața unui ecran, închiși între patru pereți, zi după zi mai singuri.

„JOCUL DESTINDE CREIERUL ȘI HRĂNEȘTE SUFLETUL!”. Plecând de la această realitate, dar și de la dragostea pentru copii, în urmă cu doi ani lua ființă, la Constanța, Asociația TEAM (Together Everyone Achieves More), la inițiativa unor cadre didactice de la Școala Gimnazială nr. 18 „Jean Bart”, care între timp a devenit una dintre cele mai prietenoase instituții constănțene cu elevii ei, inclusiv în week-enduri și vacanțe.

 

70 de jocuri într-un volum – „Olimpicii jocurilor”jocurile olimpicilor1

O echipă de oameni entuziaști, care se consideră principiali și care se ghidează pe principii elitiste, a reușit ca într-un timp atât de scurt să adune în jurul ei 1.500 de voluntari și chiar să depășească granițele Constanței, la ora actuală existând filiale TEAM în alte 10 județe.

Anul trecut, au reușit să organizeze mai mult de 400 de activități dedicate copiilor, dar cea mai frumoasă realizare a lor este editarea unui volum intitulat „Olimpicii jocurilor – jocuri pentru toate vârstele”, care cuprinde circa 70 de jocuri create de ei și care pot fi aplicate la clasă.

În viața de zi cu ci nu suntem la un click distanță de problemele cotidine, de aceea prin joc trebuie învățați copiii să aibă abilități de a se descurca, de a face față provocărilor. Jocul naiv, jucat împreună, de socializare, aduce o mai mare împlinire decât depășirea unui nivel virtual”, afirma psih. Daniela Ghițoiu, președinte TEAM.

Volumul este coordonat de Loredana-Maria Busuioc, directorul Școlii nr. 18, prof. Mihaela Capră (educație fizică) și psih. Daniela Ghițoiu.

Voluntariatul, ca mod de viață

Foarte mulți dintre voluntarii noștri au reușit să-și depășească angoasele, temerile și inhibițiile datorită jocurilor. Copiii învață să relaționeze, să ia atitudine, să respecte reguli, să se cunoască pe sine. Prin activitățile noastre de voluntariat educăm inteligența emoțională a copiilor și tinerilor, pentru că educația școlară și cea familiară au nevoie să fie completate”, adăuga același inimos lider Ghițoiu.

Iar ei, tinerii voluntari, radiază de bucuria de a fi utili, de a se simți în stare să poată face lumea mai bună prin activitățile pe care le organizează în unitățile școlare, începând de la preșcolari și până la liceu.

„Să faci voluntariat este o formă de a învăța să dăruiești. Binele tot timpul ți se va întoarce”, spunea mica voluntară Selma. Iar Alexandra Anja Mogoșanu se declara foarte mândră să reprezinte TEAM, la momentul primirii diplomei de cel mai bun voluntar la Gala Voluntarilor din luna decembrie, de la Pavilionul expozițional. „Am învățat ce înseamnă empatie, compasiune, pentru că voluntariatul este un mod de viață”, afirma Andra.

Cea mai simpatică declarație de… adorație pentru această asociație avea să vină de la Delia Martinaș, care, la Gala TEAM de pe 8 decembrie, ce a premiat 320 cei mai activi voluntari, a declarat că se simte „superșmecheră” la TEAM. „Mă simt bine pentru că sunt lăsată să fiu eu, cea adevărată, să mă dezvolt frumos psihic și fizic. Vă mulțumesc că m-ați ajutat să fiu cea care sunt!”.

 La Negru Vodă, cei cinci ani de voluntariat dau roade

În urmă cu cinci ani, un proiect intitulat „Să învățăm să ne jucăm”, inițiat de psih. Daniela Ghițoiu avea să se bucure de o apreciere atât de mare din partea elevilor de la Negru Vodă încât a fost repede adoptat ca… stil de viață. „Am reușit cu ajutorul acestui proiect să-i învățăm pe copii să facă și altceva decât să alerge fără noimă prin pauze”, mărturisea prof. Natalia Palas, directorul Liceului Teoretic Negru Vodă. „De la aceste jocuri îndrăgite am pus bazele unei asociații și la Negru Vodă, iar tinerii s-au bucurat să participe la activități de voluntariat, ca alternativă la a pierde timpul în zadar. Și au învățat că a dărui și a face bine în comunitate e frumos. Chiar s-au schimbat mentalități, cu toate că, inițial, au fost priviți cu scepticism de către localnicii care se întrebau de ce ieșim pe străzi, dar apoi au apreciat rezultatele. Voluntariatul îmbracă multe laturi, de la acțiuni de ecologizare, la acțiuni de caritate, spectacole, petrecut timp împreună. Și astfel au învățat să se respecte între ei, au învățat să dăruiască, au învățat să fie prieteni. Mai mult de jumătate din elevii liceului sunt voluntari în asociație. Au stat 12 ore la un curs de dezvoltare a inteligenței emoționale, iar părinții au fost uimiți. Avem unitatea deschisă și în week-enduri și în vacanțe, iar în primăvară deja e tradițional schimbul național de experiență cu voluntari din întreaga țară”, adăuga același director, fericit că și colegii din cancelarie au început să înțeleagă rolul pozitiv al voluntariatului, în ciuda unui debut potrivnic.

Simona ANGHEL