Echipa de robotică a Liceului Teoretic “Ioan Cotovu” din Hârşova  participă la cea mai mare competiţie de robotică din Romania, “BRD FIRST Tech Challenge”. Concursul se află la cel de-al doilea sezon şi reuneşte 90 de echipe din toată ţara şi alte 6 internaţionale, peste 1200 elevi, 330 mentori si 300 voluntari.

Echipa Cotovu Robot este alcătuită din 15 elevi şi doi profesori mentori: prof. Manuela Cornelia Piştea şi prof. Petcu Marcel. Grupul a luat ființă datorită nevoii de a se integra în mediul cibernetic, cu scopul de a valorifica potențialul de care dă dovadă.

Pe 24 februarie, a participat la etapa regională a competiţiei care s-a desfasurat la Iasi, unde a reusit să se claseze pe locul 6 din 12 echipe participante: Competiția de la Iaşi a însemnat un succes pentru întreaga echipă. Deşi locul 6 nu pare încântător la prima vedere, pentru noi a fost un rezultat foarte bun întrucât este prima competiţie în cadrul căreia suntem participanţi şi care a venit după doar 3 luni de activitate.

În primul rând, ne-am demonstrat nouă, că numai uniți putem reuşi. Am muncit din greu cu toții, am fost acolo unul pentru altul şi în urma competiției am devenit chiar o familie aş putea spune. Presiunea a fost uriaşă, robotul nostru a suferit defecțiuni tehnice chiar şi înainte de concurs; riscam să nu mai putem participa, însă băieții s-au descurcat excelent. Nu au fost descurajaţi de problemele apărute, s-au concentrat şi mobilizat rapid şi au reuşit să pregătească robotul de concurs, pe Silver. În continuare, ne pregătim de etapa naţională a competiţiei, unde sperăm să avem o performanţă care să se ridice cel puţin la nivelul celei de la Iaşi şi să ne facem comunitatea mândră!

Mulţumim tuturor celor care ne-au sprijinit, atât moral, cât şi din punct de vedere financiar; în special, Primăriei Oraşului Hârşova!

Diana Năstase , membru al echipei