Anual, începând cu 1998, pe 20 martie, 75 de țări membre ale Organizatiei Internationale a Francofoniei (OIF) celebrează Ziua Internațională a Francofoniei prin diverse manifestări culturale.
rsz_francofonie_1Aflată deja la a IV-a ediţie, activitatea intitulată “Les piques – niques poétiques – Haikunoi”, derulată simultan în toată România, s-a desfăşurat sub Înaltul Patronaj al d-nei Michaëlle Jean, Secretar General al OIF .
Astăzi, de la ora 13, elevii Colegiului Naţional “Mircea cel Bătrân” au creat haiku-uri în limba franceză pe care, ulterior, le-au postat pe pagina oficiala a evenimentului. Conform DEX, un haiku este o “poezie japoneză alcatuită din trei versuri, primul şi ultimul din cinci silabe, al doilea din şapte”. Acest tip de poezie nu prezintă doar constrângeri legate de formă, ci şi de exprimare a conţinutului.
Invitata de onoare a activităţii a fost Preşedinta Alianţei Franceze din Constanţa, d-na prof. Marinela Mitrenga, care le-a vorbit elevilor despre importanţa limbii franceze şi locul acesteia în lume.rsz_francofonie_7
Întrucât activitatea poartă titlul “Les Piques-niques poétiques” iar vremea nu a fost prea prietenoasă zilele acestea, la final, organizatoarele, d-nele profesoare Olivia Frenţiu, Doina Grapă, Cristina Zaharia şi Florentina Gheorghe le-au oferit elevilor dulciuri care să mai atenueze regretul că picnicul nu a putut fi organizat în aer liber.
Responsabil comunicare,
Prof. Florentina Gheorghe