În cadrul Programului Național „Tedi-Școala Siguranței” elevii clasei I B, îndrumați de către prof. înv. primar Voicu Adina de la Școala Gimnazială „Sf. Andrei” Mangalia au vizitat Poliția Municipiului Mangalia unde, alături de personal din cadrul Biroului Ordine Publică, au desfășurat o activitate informativ-preventivă. În cadrul acestei activități au fost abordate aspecte privind recunoașterea semnelor de circulație dar și prevenirea victimizării minorilor prin accidente rutiere.

Elevilor le-au fost prezentate echipamentele din dotarea poliției, autospecialele de intervenție, tehnica și partenerul polițistului, câinele „Tina”.

Aceste activități în parteneriat cu poliția sunt frecvent desfășurate în cadrul Școlii „Sf. Andrei” Mangalia, datorită implicării atât a domnului director, Prof. Vărgatu Adrian cât și a domnului Comisar șef de poliție Popescu Cristian, comandantul Poliției Municipiului Mangalia.

CPPE Prof. Nicolae Alina