Azi, 27 martie 2018, ora 11.00, Colegiul Comercial “Carol I” ,Constanţa,  a găzduit conferinţa “Mândria de a fi român de o parte şi alta a Prutului”, organizată de Inspectoratul Şcolar Judeţean Constanţa, cu ocazia sărbătoririi a 100 de ani de la Unirea Basarabiei cu România.
Evenimentul face parte din Proiectul “100 de ani de spirit românesc”, și  omagiază ctitorii României Mari, promovează dragostea faţă de portul popular, respectul faţă de patrie şi față de jertfa înaintaşilor. La eveniment au fost invitaţi conf. univ.dr. Emanuel Plopeanu, decan al Facultăţii de Istorie şi Ştiinţe Politice, Universitatea “Ovidius” Constanţa, prof. univ. dr. Marian Cojoc de la Facultatea de Istorie şi Ştiinţe Politice, Universitatea “Ovidius” Constanţa şi dr. Sorin Marcel Colesniuc, director al Muzeului de Istorie Naţională şi Arheologie Constanţa.
Au participat la această manifestare și elevi basarabeni care studiază în unităţile de învăţământ constănţene ce au evocat momente din viaţa cotidiană,  precum şi fapte trăite de familiile lor în Primul Război Mondial, au interpretat melodii din repertoriul cunoscuţilor interpreţi de muzică din Republica Moldova, au susținut prezentări în Power Point, au recitat poezii de Grigore Vieru, și de Simion Felix Marţian, şi au încântat audiența cu dansuri populare, omagiind astfel Centenarul Unirii Basarabiei cu România.

Director,                                                                       CPPE,                                                           Consilier de imagine,
prof. Adriana DIMA                                                        prof. Ioana PRAHOVEANU                               prof. Oana FLOREA

Liceul Tehnologic „C.A. Rosetti”. Expoziție, concurs, expuneri, în cinstea Centenarului Unirii cu Basarabia

Astăzi, 27 martie 2018, Liceul Tehnologic „C.A. Rosetti”  a marcat împlinirea a 100 de ani de la Unirea Basarabiei cu România prin activitatea omagială „Basarabia-pământ de dor românesc”, alături de Muzeul de Istorie Natională și Arheologie din Constanța și Societatea de Științe Istorice, filiala Constanța.
Programul activității a cuprins:
– inaugurarea expoziției de fotografii „Centenarul Unirii în imagini”;
– concurs interactiv între elevi ai Liceului Tehnologic C.A Rosetti, ai Colegiului Național „Constantin Brătescu” și ai Colegiului Național de Arte „Regina Maria”;
– expuneri     – muzeograf principal-Lavinia Dumitrașcu- Muzeul Național de Istorie Natională și Arheologie
– prof. univ. Stoica Lascu-  președintele Societății de  Științe Istorice, filiala Constanța
– prof. Rusu Doina – Liceul Tehnologic „C.A. Rosetti”
–  program artistic susținut de elevi ai Liceului Tehnologic „C.A. Rosetti” și ai Colegiului Național de Arte „Regină Maria”.

Director,
prof. Carmen Mînea