colegiul carolPentru Colegiul Comercial Carol I din Constanța, acest început de mai este plin de evenimente. Pe data de 9 mai, elevi  ai liceului coordonați de doamnele profesoare Ioana Prahoveanu și Mihaela Postelnicu, în special cei originari din Republica Moldova, au participat la manifestările prilejuite de Ziua Europei cu un stand expozițional reprezentând Basarabia, obținând premiul al III-lea.

Pe 10 mai, de Ziua liceului, elevi din școlile gimnaziale ale județului au putut face cunoștință cu oportunitățile pe care le oferă această unitate școlară de profil economic prin participarea la diversele ateliere și concursuri organizate la nivelul fiecărei catedre, precum : Laboratorul de știri,  Biblioteca vie, concursul de cultură generală Alter Ego, simularea gratuită de ECDL, concursul de fizică Arhimede,  Experimente distractive, un atelier  de poezie în limba franceză, prezentări multimedia în limba engleză, expoziția 100 de ani de spirit românesc, competiții sportive , Adolescența – mituri și realități, un atelier gastronomic, dezbateri pe teme de profil  economic, firma de exercițiu.

colegiul comercial carolÎn amfiteatrul mare al colegiului a avut loc o  demonstrație  de degustare profesionistă de vinuri urmată de spectacolul tradițional  MOZAIC DE RITMURI DOBROGENE, coordonat de doamnele profesoare Mihaela Postelnicu și Ioana Prahoveanu, în care au evoluat ansamblurile de dansuri aromâne, române și tătărești, soliști de muzică populară și ușoară,  trupa de teatru DEZINVOLȚII,  dansatori de street-dance și dans de societate.

Cu această ocazie au fost premiate  de către conducerea colegiului si de către Asociația de părinți cele două eleve laureate ale Olimpiadei naționale de profil Turism și Olimpiada de gastronomie :  Deaconu Florentina – premiul I-  coordonată de doamna profesoară Ioana Ciobanu și eleva Damian Andreea – mențiune- coordonată de doamnele profesoare Paraschiv Nicoleta și Leța Laura.

 O altă tradiție a Colegiului Carol I este participarea la manifestările dedicate Zilei de 10 mai a foștilor profesori. Anul acesta domnul Stavrositu Stere a donat bibliotecii liceului exemplare din  lucrările sale .

Pe 12 mai echipa de voluntari a plecat într-o excursie  la școala din  VIȘINA unde au făcut o donație de rechizite, dulciuri, și au vizitat cetatea de la Enisala. Această activitate este coordonată de  consilierul psihologic Mărioara Pop, iar săptămîna viitoare va fi lansat un nou număr al revistei  ANI de LICEU, revistă coordonată de doamnele profesoare Adriana Moise și Alexandra Sălcianu.

Toate aceste activități reprezintă dovada implicării și dăruirii elevilor și profesorilor entuziaști din Colegiul Comercial Carol I  al cărui  standard educațional crește de la an la an prin rezultate notabile și mai ales printr-un climat de lucru emulativ în care disciplina și profesionalismul se articulează armonios ,afirmă directoarea Colegiului Comercial Carol I, doamna profesor Adriana DIMA.