Joi, 27 septembrie 2018, la Liceul Teoretic ,,Lucian Blaga’’ Constanța, polițiștii Biroului de Analiză și Prevenire a Criminalității din cadrul Inspectoratului Județean de Poliție Constanța, împreună cu specialiștii din cadrul Agenției Naționale Împotriva Traficului de Persoane (A.N.I.T.P.) au derulat o activitate de informare pe linia prevenirii traficului de persoane și a violenței în familie, în cadrul campaniei ,,Refuz să devin o victimă“, ce are drept grup țintă elevii claselor gimnaziale și liceale din instituția de învățământ, pe parcursul unui calendar stabilit.

Astfel, elevii claselor a XI-a, alături de director prof. Iuliana Linea, prof. Adriana Vasiluță, prof. Mariana Ștefan și prof. Leila Acmola, au aflat, printre altele, că există factori ai intrării victimelor în traficul de persoane, cum ar fi: carenţele educaționale, lipsa posibilităților de angajare, lipsa unor valori sociale, familiile disfuncționale sau consumul de alcool. De asemenea, polițiștii au prezentat informații în filme educative și pliante, cu privire la formele de manifestare a violenței în familie dar și la modalitățile de prevenire și gestionare a comportamentelor agresive. Fiind o activitate interactivă, oamenii legii au discutat cu liceenii și i-au sfătuit să ceară ajutorul organelor abilitate, să sune la 112 când se simt în pericol și să nu accepte violența ca o normalitate în viața lor. La rândul lor, elevii au adresat întrebări pe baza pliantelor informative și a materialelor vizionate, feed-back-ul fiind unul pozitiv.

 

Director,                                                         Consilier de imagine,

Prof. Elisabeta Ana Iuliana LINEA           Prof. Simona  DRAGOMIR