La iniţiativa Consiliului Europei, Ziua europeană a limbilor este sărbătorită în fiecare an, începând din 2001. Scopul acestui eveniment este de a promova plurilingvismul, ca punte esenţială de comunicare între popoare, dar şi un instrument de interes turistic sau profesional. În plus, cunoaşterea limbilor străine facilitează o mai bună înţelegere interculturală, fundamentul patrimoniului cultural european.colegiul carolcolegiul carol 1

Ca în fiecare an, elevii Colegiului Comercial „Carol I”, coordonaţi de profesorii de limbi străine, organizează un eveniment destinat  importanței studierii limbilor străine în contextul globalizării. Pentru tinerii caroliști această zi reprezintă o excelentă ocazie de a-și etala talentele în domeniul poeziei, muzicii și artelor plastice . Un atelier de pictat tricouri Mon t-shirt parle, un spectacol de muzică și poezie în limbile franceză, italiană, rusă și română organizat de Catedra de limbă franceză și un  atelier de  afișe organizat  de Catedra de limba engleză sunt manifestările prevăzute cu această ocazie.

Liceenii sunt încurajați să înveţe limbi străine şi să conștientizeze avantajele învăţării limbilor străine pentru a descoperi bogata moştenire de culturi şi tradiţii europene. Cu această ocazie, ei sunt invitați să-și exprime opiniile despre locul culturii și limbii române  în acest an centenar .

Prof. Mihaela POSTELNICU