Echipajul de 15 elevi ai Liceului Teoretic „G.E.Palade” s-a calificat la faza națională a Concursului Național „Călătoria mea multiculturală”. Tema de anul acesta este „Modelul din comunitatea mea în rândul minorității”.
Elevii au ales să reprezinte și să descopere cât mai multe informații despre Comunitatea Elenă. Ei au realizat activități variate cu diverse teme: dezbateri despre drepturile la șansele egale ale minorităților, tradiții și obiceiuri grecești, au învățat câteva cuvinte, expresii din limba greacă, au dezbătut informații despre modelul de etnie elenă, Ionuț Galani, au învățat să danseze un dans grecesc, au realizat un interviu artistului Ionuț Galani demonstrând importanța influenței modelului în viață asupra dezvoltării personalității adolescenților. Membrii echipei au avut sarcini precise, au învățat optim prin activități nonformale și au cooperat eficient în echipă.

Elevii Agalopol Marina Cristina 9C, Radu Marius- Alexandru și Pagu-Vama Bogdan 12C, însoțiți de prof coord. Elena Ștefania Onciul, au reușit să obțină la Oradea locul III și premiul special pentru interpretare.
Prof. Ruxandra Dristaru,
consilier de imagine al Liceului Teoretic „George Emil Palade” Constanța